Sprijin și speranță pentru beneficiarii cantinei sociale parohiale

    Cu ajutorul lui Dumnezeu și prin solidaritatea oamenilor de bine, am reușit să distribuim alimentele colectate în cadrul Colectei Naționale de Alimente către beneficiarii cantinei sociale ai Parohiei „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Medgidia.

    O parte importantă a produselor donate a fost pregătită cu grijă, ambalată în sacoșe și oferită, în perioada 23–27 martie 2026, unui număr de 70 de beneficiari ai cantinei sociale a parohiei – persoane aflate în situații dificile, care au primit acest sprijin cu emoție, recunoștință și nădejde.

    Celelalte produse colectate vor fi folosite pentru pregătirea hranei calde oferite în cadrul programului social al parohiei, desfășurat în fiecare zi de marți, la sediul cantinei parohiale, pentru persoanele care au nevoie de ajutor și sprijin.

    Fiecare pachet oferit a însemnat mai mult decât hrană. A însemnat grijă, solidaritate, dragoste creștină și dovada că, atunci când suntem uniți în bine, putem aduce lumină și bucurie în viața semenilor noștri.

    Mulțumim din inimă:

  • Asociației Banca Regională pentru Alimente Constanța
    partenerilor campaniei
  • Magazinului Penny nr. 4627 din municipiul Medgidia
  • Fundației Porți Deschise – Open Doors Foundation
  • Voluntarilor și tuturor donatorilor care au făcut posibilă această lucrare frumoasă de ajutorare a aproapelui.

    Prin generozitatea și implicarea dumneavoastră, ați adus bucurie în casele celor încercați și ați oferit speranță comunității noastre.

    Ne rugăm ca Dumnezeu să răsplătească dragostea, osteneala și bunătatea fiecăruia dintre cei implicați în această lucrare filantropică.