Astăzi, la slujba Prohodului Domnului, am stat înaintea Sfântului Mormânt cu inimile smerite, dar pline de nădejde și credință.
În această seară sfântă retrăim taina punerii în mormânt a Mântuitorului Hristos, Care, din iubire nemărginită pentru oameni, a primit Crucea, suferința și moartea pentru mântuirea lumii.
Moartea Domnului nu este însă un sfârșit, ci începutul biruinței asupra morții. În liniștea mormântului se ascunde lumina Învierii, iar în durerea acestei seri se pregătește bucuria pascală ce va umple întreaga lume.
Hristos coboară în adâncul durerii omenești pentru a o umple de sens și de viață. El ia asupra Sa singurătatea, frica și suferința noastră, pentru ca omul să nu mai fie niciodată singur în fața durerii și a morții.
Ne-am apropiat de Sfântul Epitaf cu rugăciune, cu pocăință și cu dragoste, încredințați că din întunericul acestei nopți va răsări lumina cea neînserată a Învierii.
„Nu este aici, căci a înviat, precum a zis.”
— Matei 28, 6
Aceasta este nădejdea care ne întărește și ne ține vii: Hristos a biruit moartea și ne-a deschis calea către viața cea veșnică.
Fie ca lumina Sfintelor Paști să aducă pace, credință și bucurie în sufletele tuturor!