Pe 19 decembrie 2024, în Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Medgidia, elevii claselor pregătitoare și I Step by Step de la Școala Gimnazială „Lucian Grigorescu” au primit Taina Sfintei Împărtășanii, sub îndrumarea părintelui Ionuț Dinescu. Momentul a fost anunțat de școală, iar noi l-am distribuit și pe pagina parohiei noastre.
Așa cum au arătat cei de la școală, această binecuvântare a marcat un pas important în drumul duhovnicesc al celor mici și a fost un prilej de bucurie pentru părinți, pentru cadrele didactice și pentru întreaga comunitate. Credința, nevinovăția și iubirea sinceră a copiilor au făcut din acea zi un adevărat dar ceresc.
