În această perioadă, două instituții de învățământ din Medgidia s-au alăturat activităților de sprijinire a persoanelor și familiilor aflate în nevoie, prin donații de alimente oferite parohiei noastre.
Gesturile de solidaritate ale elevilor, părinților și cadrelor didactice contribuie concret la susținerea activității sociale desfășurate prin cantina parohială și Centrul educațional al Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Medgidia.
Mulțumim părinților, copiilor și cadrelor didactice de la Școala Gimnazială „Lucian Grigorescu” din Medgidia pentru sprijinul și dragostea arătate prin donarea de alimente pentru cantina parohială.
Suntem recunoscători în mod deosebit:
- clasei a VIII-a D, coordonată de doamna dirigintă prof. Nicoleta Dimitriu;
- clasei a V-a C, coordonată de doamna dirigintă prof. Mihaela Deliorga;
- clasei a II-a C, coordonată de doamna învățătoare Gologan Cristina.
Prin implicarea lor, putem continua pregătirea hranei oferite săptămânal beneficiarilor cantinei parohiale și putem aduce un sprijin concret celor aflați în nevoie.




Un alt gest de solidaritate a venit din partea Liceului Tehnologic „Nicolae Titulescu” din Medgidia, în cadrul activității „Săptămâna fructelor și legumelor donate”, desfășurată în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (S.N.A.C.).
Acțiunea s-a bazat pe voluntariatul elevilor și al cadrelor didactice, coordonați de doamna director, prof. Călin Mihaela, care au donat fructe, legume și alte produse alimentare.
Produsele au ajuns la Centrul educațional din cadrul Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Medgidia, precum și la familii aflate în dificultate.
Prin această activitate, elevii au fost încurajați să cultive solidaritatea, responsabilitatea, implicarea și grija față de aproapele.








Mulțumim tuturor elevilor, părinților, cadrelor didactice și conducerilor celor două instituții de învățământ pentru implicare, generozitate și grija arătată celor aflați în nevoie.
Dumnezeu să răsplătească dragostea, bunătatea și dărnicia tuturor celor care au contribuit la aceste acțiuni!
