200 de pachete oferite familiilor din trei sate constănțene, în campania „De Crăciun, fii bun!”

În cadrul celei de-a cincea ediții a campaniei umanitare „De Crăciun, fii bun!”, parohiile urbane din Protoieria Medgidia au oferit 200 de pachete familiilor defavorizate din Ivrinezu Mic, Ivrinezu Mare și Remus Opreanu.

Pachetele au cuprins alimente, produse igienico-sanitare, dulciuri și jucării. Prin acest sprijin, grija față de aproapele s-a făcut simțită în pragul sărbătorii Nașterii Domnului.

Imaginile surprind pregătirea darurilor și întâlnirile cu cei cărora le-au fost oferite.