Agenda parohiei Programul slujbelor și al evenimentelor
duhovnicești ale parohiei

Agenda Parohiei este locul în care se întâlnesc rugăciunea, comuniunea și viața de zi cu zi a comunității noastre. Aici veți găsi programul slujbelor săvârșite în biserica noastră, precum și informații despre sărbători, pelerinaje, conferințe și toate evenimentele care marchează parcursul duhovnicesc al parohiei.

Fiecare întâlnire, fiecare slujbă și fiecare moment de sărbătoare reprezintă o chemare la apropiere de Dumnezeu și la întărirea legăturilor dintre noi. Vă invităm să urmăriți această pagină pentru a rămâne aproape de viața comunității și pentru a lua parte la bucuriile, rugăciunile și lucrările prin care Dumnezeu binecuvântează parohia noastră.

Program liturgic

De Luni până Vineri biserica este deschisă între orele 8.00 – 16.00. 

La sărbătorile din timpul săptămânii, marcate în calendar cu cruce roșie, se va oficia Sf. Liturghie, iar în Ajunul acestora, de la ora 17.00 se va săvârși slujba Vecerniei cu Litia.

Programul liturgic din posturi mari (Postul Paștelui, Postul Sf. Apostoli Petru și Pavel, Postul Sf. Mării, Postul Crăciunului) este diferit și va fi afișat din timp la avizierul bisericii și pe site-ul bisericii.

Anunțuri și Evenimente

08
iun., 2026

Începutul Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel – 8 iunie 2026

Medgidia 8 iunie 2026 08:00-28 iunie 2026 17:00
Luni, 8 iunie 2026, începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, perioadă de pregătire duhovnicească închinată celor doi mari Apostoli ai Domnului, ocrotitorii parohiei noastre. În acest an, postul va…
Află mai multe
01
iun., 2026

„Într-un duh” – Ziua Copilului sărbătorită împreună

Costinești 1 iunie 2026 08:00
Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, Asociația Tinerilor Ortodocși Misionari – A.T.O.M. Constanța organizează, în data de 1 iunie 2026, evenimentul dedicat copiilor și tinerilor intitulat: „Sărbătorim Ziua Copilului –…
Află mai multe
12
apr., 2026

Programul slujbelor din Săptămâna Luminată – Aprilie 2026

Medgidia 12 aprilie 2026 08:00-20 aprilie 2026 17:00
Hristos a înviat! Cu inimile pline de bucuria Învierii Domnului, vă invităm să participați la slujbele din Săptămâna Luminată, săvârșite în biserica Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Medgidia.…
Află mai multe